„Aceleasi reguli guverneazå si constiinta colectivå, dar într-un mod cu totul diferit. În acest caz ele nu sunt preocupate de individ, ci de colectiv. Constiinta colectivå are nevoie ca toti membrii ei så aibå un drept egal de a apartine. Aceasta nu este o nevoie individualå. Este o nevoie colectivå. Asta înseamnå cå dacå un membru al familiei sau al grupului este exclus, aceastå constiintå va încerca så repunå acea persoanå în drepturi, astfel cå ea va fi reprezentatå de un alt membru. Desigur, constiinta are de asemenea nevoie de echilibru. Astfel trebuie înteles cå repunerea în drepturi a persoanei excluse din grup vine din aceastå nevoie de echilibru. Aceastå constiintå colectivå nu are nici o milå pentru acei membri care apar mai târziu în sistem si sunt alesi så reinstaureze dreptul cuiva de a apartine sau de a restabili echilibrul. Ei sunt sacrificati de constiinta colectivå. Si acest sacrificiu îi este atribuit adesea lui Dumnezeu. A treia cerintå pentru ordine este înså de alt tip. Ea cere ca cei care au apårut înainte în sistem så aibå întâietate în fata celor care au apårut mai târziu. Deci, pårintii au întâietate în fata copiilor, primul nåscut în fata celui de-al doilea, si asa mai departe. Dacå aceastå ordine este încålcatå, de exemplu dacå un copil se amestecå în treburile pårintilor såi si încearcå så ispåseascå pentru vinovåtia lor, constiinta colectivå va zådårnici aceastå încercare, drept pedeapså. Ceea ce este tragic si nu se leagå, este faptul cå aceastå constiinta colectivå alege într-adevår un membru ulterior care så-l reprezinte pe cel care a fost exclus mai înainte dar, tocmai pentru cå el reprezintå îi permite så sufere, deoarece a încålcat legea prin care trebuia så dea întâietate membrilor dinainte.” Un val, un ocean de Bert Hellinger